Ştirile despre China Schimburi bilaterale Oferte şi cereri din China Târgul China Despre noi Colaborare bilaterală
Despre China Politică/Legislaţie Consultaţie online
poziţia autuală: Pagina principală >  Ştirile despre China >  Text

O privire retrospectivă asupra anului 2005(I)
2006-03-21 16:00  驻罗马尼亚使馆经商参处

Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra anului 2005, putem observa că, în anul abia încheiat, economia chineză a cunoscut, ca şi în cei precedenţi, o dezvoltare viguroasă. Dar, spre deosebire de aceştia, în anul 2005, masele largi populare din China au beneficiat de o serie de rezultate economice sporite faţă de anii anteriori. Indiferent dacă locuiesc în oraşe sau în mediu rural, cetăţenii au realizat mai multe venituri în acest an faţă de ani precedenţi, iar nivel lor de trai a crescut în mod evident.

Hong Tiangan, un ţăran din suburbia oraşului Anqing, din provincia Anhui, partea centrală a Chinei, a obţinut mai multe venituri pe terenul pe care a cultivat cereale în 2005.


„În acest an, în întreaga provincie au fost anulate complet impozitele agricole. Aceasta înseamnă că, pe un hectar de teren agricol îmi rămân cu 700 yuani mai mult. Eu am cultivat în 2005 peste 80 de hectare, de pe care pot câştiga mai mult de 50 de mii de yuani."

Numărul ţăranilor din China care s-a bucurat de scutirea impozitelor agricole în 2005, a atins 800 de milioane, iar volumul impozitelor agricole anulate, la 23, 3 de miliarde de yuani . Scutirile de taxe agricole au stimulat în mare măsură entuziasmul ţăranilor în desfăşurarea activităţii lor specifice, ducând atât la creşterea producţiei, cât şi a veniturilor acestora. Potrivit unei estimări, producţia totală de cereale realizată de China în 2005 a crescut cu peste 14 miliarde de kg în comparaţie cu anul precedent .

Pentru locuitorii din oraşe cu salarii mici şi mijloci, cel mai bun lucru din 2005 a fost hotărârea de majorare a bazei de impozitare a venitului personal lunar, de la 800 de yuani, la 1600 . Aceasta a intrat în vigoare la întâi ianuarie 2006.

Doamna Chen Yuexiu, din provincia Shanxi din nordul Chinei, ne-a spus că ea are salariu lunar de 1700 de yuani. Adoptarea noii măsuri înseamnă reducerea impozitului. Ea a făcut o socoteală.


„O mare parte din salariul meu este destinată restituirii creditului la locuinţa cumpărată de mine . Dacă se adaugă şi alte cheltuieli, spre exemplu telefonul, transportul etc., mie îmi rămân foarte puţini bani. În viitor însă, o să plătesc lunar, cu 80 de yuani mai puţin decât înainte."
mare mi jlociu】 【Print】 【Recomandă

articole corelate

The 5th China International Consumer Goods Fair Buyer Invitation    2006-06-08 15:09
2006 International Mobile Phone Industry Exhibition and Forum Invitation(Tianjin, China)    2006-05-18 08:01
Business Opportunity    2006-03-17 20:24
Introduction of China Metallurgical Imp. & Exp. Anhui Company and related products    2006-03-14 17:43
Business Opportunity    2006-03-14 17:36
Introduction of Chunlan Group Corp & it’s Air conditioner Products    2006-02-24 22:27
The Introduction of Sany Heavy Industry Co., Ltd of China & it’s Products    2006-02-21 19:41
Business Infomation    2006-02-14 17:30
Business Infomation    2006-02-14 17:25
Business Infomation    2006-02-14 17:18



 Vă rugăm să lăsaţi comentarii:    Pseudonim:    View Comentarii

Drept de autor:Ministerul Comerţului